Rimel omnipotent – LASHCODE

Îndeseşte, alungeşte, separă, curbează, hidratează, întăreşte, defineşte şi măreşte volumul. Cu alte cuvinte – îndeplineşte rolul mai multor rimeluri diferite, precum şi a unui ser de gene. Vă prezint aici uluitorul rimel – Lashcode.☺

Acoperirea genelor cu Rimel

Una dintre cele mai importante etape în machiaj este retuşarea finală după ce aţi depus atât de mult efort în efectul pe care doriţi să-l obţineţi. Eu (şi multe alte femei) consider că genele au cel mai mare impact supra întregului machiaj. De aceea, un rimel care funcţionează în orice condiţii este o necesitate. Lashcode este un astfel de produs.

Nu glumesc când spun că acest rimel este omnipotent. Prima mea experienţă cu rimelul Lashcode a fost extrem de pozitivă. Ştiam de la început că produsul a reuşit să decodeze şi să-mi descopere frumuseţea ascunsă. Acum, mă simt minunat şi ştiu că pot apela întotdeauna la puterea acestui produs cosmetic infailibil.

Rimelul Lashcode ascunde două secrete:

  • bagheta din silicon, cu formă ideală, flexibilă şi cu un design atent conceput,
  • formula cremoasă, intens pigmentată, revoluţionară, îmbogăţită cu ingrediente de îngrijire a genelor.

Am testat o mulţime de rimeluri şi totuşi, nici unul nu a fost atât de potrivit pentru genele mele. Aplicatorul funcţionează pentru toate tipurile de gene, fapt confirmat de modul eficient în care separă genele rebele, care au tendinţa de a se curba şi îndoi în toate direcţiile. Pentru prima dată, nu am probleme cu rimelarea genelor scurte din colţul ochiului. Pentru prima dată, un rimel non-rezistent la apă se menţine la nivelul genelor pe tot parcursul zilei. Pentru prima dată, rimelul nu se întinde, nu se cojeşte şi nu pătează pe tot parcursul zilei. Cu Lashcode, se întâmplă o mulţime de lucruri pentru prima dată.

Efectele Lashcode

ALUNGIRE

Am genele scurte, deschise la culoare şi, prin urmare, aproape invizibile la nivelul pleoapelor. Din fericire, un singur strat de Lashcode este suficient pentru a conferi ochilor o formă frumoasă prin alungirea genelor. Rimelul nu doar alungeşte genele şi le alungeşte cu câţiva milimetri.

VOLUM

Aplicarea unui strat de rimel conferă volum genelor. Acesta nu este singurul efect, rimelul îndesind genele de la rădăcini. Ingredientele rimelului Lashcode îmbunătăţesc condiţia genelor, previn căderea şi stimulează creşterea genelor fine, de regenerare. În price caz, cel mai important rol al rimelului Lashcode este de a defini genele prin acoperirea acestora cu o cantitate ideală de produs pentru o linie a genelor mai voluminoasă şi mai plină.

CURBARE

Acesta este cel mai bun rimel pentru curbarea genelor pe care îl am în colecţia mea. Lashcode curbează genele fără ondulator, totuşi utilizarea unuia nu va face decât să sporească efectul. Formula ‘se întăreşte’ la nivelul genelor, menţinând permanent efectul de curbare. În acelaşi timp, acestea se menţin moi, elastice şi au un aspect foarte natural.

ÎNGRIJIREA GENELOR

Puterea de îngrijire a rimelului este o surpriză plăcută. Lashcode îngrijeşte genele în timpul purtării machiajului. Datorită capacităţii sale de absorbţie la nivelul genelor, substanţele nutritive din compoziţia rimelului pătrund cu uşurinţă în interiorul bulbilor. Genele mele sunt mai bine hrănite, hidratate, mai puternice, mai strălucitoare şi mai flexibile după doar şapte zile. Chiar funcţionează!

Lashcode conţine:

  • Extract de Baicalin Skullcap
  • Extracte de Germeni de Soia şi Grâu
  • Arginină
  • Pro-vitamina B5 (pantenol)
  • vitamina tinereţii (vitamina E)

Opinie subiectivă

După cum am menţionat mai devreme, Lashcode este un rimel omnipotent. Nu numai că oferă rezistenţă şi o definire perfectă genelor, dar oferă şi efecte de îngrijire. Sunt un fan al produselor de tip 2în1. Există câteva aspecte care sunt în favoarea recumpărării rimelului Lashcode: valabilitate de şase luni, eficienţă maximă, aplicare facilă, efecte uluitoare, ingrediente de cea mai bună calitate, cea mai bună formulă şi un tub cu design elegant.

Ce altceva v-aţi putea dori?☺

Află mai multe: www.lashcode.ro

21 Comentarii “Rimel omnipotent – LASHCODE”

  1. Viorela

    Personal, cred că acest rimel este extraordinar! Am descoperit acest produs cosmetic acum o lună şi sunt convinsă că îl voi folosi foarte mult timp de acum înainte 🙂

    Răspunde
  2. Marine_La

    Îndeseşte, alungeşte, separă, curbează, hidratează, întăreşte şi defineşte genele. Ca să rezum, face tot ce ar face câteva rimeluri şi un balsam de gene împreună. Amin!

    Răspunde
  3. Iguana

    Nu am mai avut niciodată un rimel care să-mi curbeze şi ridice genele mele drepte aşa de bine. Este superb

    Răspunde
  4. Evaa

    Nu cred că un rimel poate înlocui un ondulator de gene ;/

    Răspunde
  5. Melania

    Cred că un rimel bun este absolut necesar. fără gene lungi şi perfect definite nu vei obţine efectul dorit nici chiar dacă restul machiajului este impecabil

    Răspunde
    • Rox_Ana

      Am aceeaşi părere, deci nu cumpăr niciodată primul rimel care îmi cade în mână. Tocmai am comandat rimelul Lashcode şi când îl primesc, mă voi lămuri dacă este atât de bun pe cât sugerează aceste recenzii

      Răspunde
  6. Ursa Mare

    Efectul asupra genelor este minunat şi, în plus, chiar cred că îngrijeşte condiţia genelor.

    Răspunde
    • Marg@reta

      hei, este rimel şi balsam de gene într-un singur produs, deci nu e nicio mirare că Lashcode acţionează atât de bine

      Răspunde
  7. Lilu

    Am nevoie de un rimel pentru a-mi defini genele şi dacă vreau să-mi îngrijesc genele, voi cumpăra un ser bun de gene. Atât este de simplu.

    Răspunde
  8. Alioșa_O

    De fapt, am cumpărat acest rimel din întâmplare, dar sunt fericită că ca făcut-o. Rimelul este echipat cu un aplicator foarte eficient care acoperă în mod facil până şi cele mai mici gene, nu îmi irită ochii şi rezistă chiar şi pe ploaie!

    Răspunde
  9. Elvira

    un produs cosmetic foarte satisfacator, totusi, pretul este exorbitant

    Răspunde
  10. Sandi Bella

    Acest rimel se potriveste perfect genelor mele (scurte şi subţiri) deoarece le face mai lungi şi mai dese fără a le grupa (fără picioare de păianjen)

    Răspunde
  11. Ninja66

    daca vreuneia dintre voi nu ii place acest rimel, as fi foarte fericita sa mi-l dati mie 😀

    Răspunde
  12. ChinezoaicaXS

    Un rimel superb, are o culoare intensa, puternic pigmentat si totusi nu ridica probleme in timpul indepartarii cu o lotiune micelara delicata

    Răspunde
  13. Bebelușa

    de ce este disponibil doar pe negru? ;/

    Răspunde
  14. Firuța

    este ok, dar sper ca vor lansa si o editie de rimel rezistent la apa

    Răspunde
  15. Dumitrița

    Cel mai bun rimel lansat vreodată pe piaţă. Dacă aveţi genele rare ca mine, veţi fi cu siguranţă mulţumite. Lashcode creează impresia de gene incredibil de dese şi lungi. Şi poate fi purtat toată ziua fără a retuşa machiajul

    Răspunde
    • Matilda77

      aşa este, în orice caz, eu una prefet un aspect ceva mai dramatic 🙂 lashcode defineste genele dat efectul este mai degraba natural. Nu ma deranjeaza efectul de picioare de paianjen 😉

      Răspunde
      • Maimuțica tristă

        aplică mai multe straturi 🙂 Am făcut acest lucru o dată şi rimelul nu se cojeşte

        Răspunde
  16. 3sudest

    Am fost în câteva magazine şi nu am putut găsi acest rimel nicăieri 🙁

    Răspunde
    • Lenuța123

      intră pe website-ul oficial

      Răspunde

Lasă un răspuns la Elvira Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

S-ar putea sa-ti placa si

Aici puteți găsi articolele asociate cu postarea pe care ați citit-o recent.